DOINA (necenzurată) de Minai Eminescu

 DOINA

(necenzurată)

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si străinul te tot paște,
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos la vale
Și-au făcut dușmanii cale;
Din Satmar pâna ‘n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vara vara lui
Și-i străin în țara lui.
Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dușmanii în puhoiu
Și s-asează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara păserile toate
De neagra străinătate.
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își desbracă țara sânul,
Codrul – frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă
Sărac în țară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinților
In sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ți mântui neamul tău!
Tu te ‘nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de doua ori
Iți vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Si spânzurătorile!
Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Ci să-i scoată ochii corbii
Să rămâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză sa-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească
Cine tine cu străinii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.

de Minai Eminescu,  Marele Român al Neamului Străbun