joi, 29 ianuarie 2015

Dumnezeu se reflectă în sufletul credincios ca soarele într-o picătură de apă


Credinţa în existenţa lui Dumnezau este strâns legată de credinţa în existenţa propriului nostru suflet, ca parte a universului spiritual. Pentru un suflet binecredincios, existenţa lui Dumnezeu este tot atât de evidentă ca şi propria-i existenţă.
Fiecare gând, bun sau rău, fiecare dorinţă, intenţie şi cuvânt sau faptă fac să se producă anumite schimbări în inimă: spre linişte sau spre nelinişte, spre bucurie sau spre întristare, acestea toate fiind determinate de acţiunea pe care o exercită asupra inimii Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Cel care se reflectă într-un suflet binecredincios, întocmai ca Soarele într-un strop de apă. Cu cât este mai curată picătura, cu atât mai bună şi mai desluşită este imaginea reflectată; cu cât este mai tulbure, cu atât este mai neclară, iar atunci când sufletul se află într-o stare de necurăţie şi întunecare extreme, nu se mai reflectă nimic, sufletul rămânând cufundat în beznă duhovnicească şi în totală insensibilitate.
Un asemenea om are ochi, dar nu vede, are urechi, dar nu aude. Domnul Dumnezeu mai poate fi, în raport cu sufletul nostru, precum aerul faţă de mercurul termometrului, cu singura deosebire că dilatarea sau contracţia, urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbărilor din atmosferă, iar în cazul nostru Dumnezeu rămâne neschimbat, etern, mereu bun şi drept.
Dar sufletul se schimbă în raporturile cu Dumnezeu, suportă mutaţii în sine însuşi, în sensul că atunci când se apropie de Dumnezeu cu credinţă şi cu fapte bune capătă îndată amploare, dobândeşte pacea inimii, după cum atunci când se îndepărtează de Dumnezeu, prin puţină credinţă, neîncredere în adevărul dumnezeiesc şi prin fărădelege, se chirceşte îndată, suferă de nelinişte şi apăsare.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos) 

miercuri, 28 ianuarie 2015

Zece moduri de a ne energiza si de a ne ridica vibratia



Pe parcursul unei zile, trecem prin multe situatii care ne secatuiesc de energie si ne alunga vibratiile pozitive: seful se poarta urat fara motiv; partenerul de viata si/sau copiii au o zi mai agitata, ceea ce poate duce la tensiuni in familie; nervi in trafic; zgomot insuportabil; vesti proaste; diverse alte provocari care pur si simplu ne consuma energia. Iar atunci cand vibratiile ne ajung pe o frecventa joasa, este foarte greu sa ne concentram pentru realizarea scopurile noastre sau sa ne propunem sa fim fericiti.
Cand vibratiile sunt inalte, te simti echilibrat, creativ, pasionat, increzator, conectat la viata, expresiv, intuitiv: si acesta este modul excelent de a-ti petrece viata. Sunt foarte multe metode prin care iti poti creste vibratia. Iata zece dintre ele, care, aplicate doar cateva minute zilnic, dau rezultate. Practicandu- le, te vei familiariza cu ele si vei descoperi si altele, propriile TALE metode. Studiaza-le si include-le in programul zilnic. Curand iti vei da seama ca ai mai multa energie si resurse pentru a-ti trai viata plenar. 

1. Canta


A canta este cea mai rapida si mai usoara metoda de a-ti creste vibratia. E foarte greu sa te simti trist sau deprimat atunci cand canti. Incearca sa canti un cantec cu versuri. Canta cat te tin plamanii, de parca ai fi intr-un muzical pe Broadway. Daca esti timid, gaseste-ti un loc unde sa nu te vada si sa nu te auda nimeni. E foarte distractiv sa inventezi alte cuvinte pentru un cantec mai vechi. La fel de amuzant este sa faci karaoke. Incearca sa canti si atunci, mai ales atunci cand esti trist si nu ai chef. Canta dimineata, cand iti pregatesti copiii pentru gradinita sau pentru scoala ori cand te pregatesti pentru o noua zi de munca; si vei vedea ca ziua ti se va imbunatati semnificativ.



2. Fa miscare
Cand iti misti corpul, inviti Spiritul Universal in interiorul tau si iti misti energiile interne, astfel incat distrugi posibilele blocaje energetice din zona chakrelor. Danseaza! Pune-ti o melodie si misca-te in ritmul muzicii. Daca nu-ti place sa dansezi, fa exercitii. Fa o plimbare, pe jos sau cu bicicleta, urca scari, ridica greutati. Pune-ti muschii la treaba. Acest lucru te va impamanta, te va reconecta cu propriul corp si cu Pamantul. Aminteste-ti ca esti o fiinta spirituala intr-un corp fizic si ca trebuie sa ai grija de corpul tau pentru ca el sa-ti poata adaposti in siguranta spiritul. Poti sa incerci si Qigong, Tai Chi sau Yoga. Toate contin meditatie si isi propun sa reconecteze mintea, corpul si spiritul. Miscarea corpului curata sistemul limfatic si elibereaza endorfinele care dau senzatii placute in corp. Miscarea energizeaza. Cand oamenii sunt tristi sau deprimati, nu au tragere de inima spre miscare si prefera statul la televizor sau in pat. Daca esti pe o frecventa negativa, impune-ti sa faci miscare. Plimba-te putin sau danseaza pe melodia preferata. Vei observa o schimbare considerabila a vibratiilor tale.



3. Razi
Umorul iti ridica intotdeauna vibratiile. Exista un motiv pentru care s-a spus ca rasul este cel mai bun medicament. Daca abia te tarasti prin viata si te simti zdrobit, gaseste un motiv de ras. Razi chiar de tine si de situatia in care esti. Invata sa nu te iei prea in serios. Daca nu poti sa razi de propria situatie, atunci gaseste motive de ras in alta parte. Uita-te la o comedie, la un filmulet amuzant sau citeste o carte de bancuri. Rasul elibereaza endorfine in corp. Foarte rar vezi oamenii deprimati razand. Daca ar rade, in mod sigur ar reusi sa scape de depresie. Cand esti in stare sa razi, chiar daca te afli intr-o situtie mai dificla, acest lucru te va conduce intr-un punct de unde vei putea sa actionezi si astfel vei scapa de vibratiile joase. Cand a fost ultima data cand ai ras din tot sufletul, astfel incat sa te doara stomacul sau sa-ti dea lacrimile? Este un sentiment minunat de eliberare, care merita incercat mai des.



4. Mediteaza
Meditatia este o metoda excelenta de a ne reconecta cu mintea si spiritul. E recomandat sa ne asezam intr-o pozitie confortabila, sa punem muzica relaxanta pe fundal, sa aprindem cateva lumanarele parfumate. Apoi sa ne concentram pe respiratie. Sa observam inspiratiile si expiratiile. Sa facem cateva expiratii adanci. Vom observa ca ne vin multe ganduri in minte. E bine sa le lasam sa intre si sa plece. Sa fim constienti de gandurile noastre si apoi sa le dam drumul. Putem sa ramanem in aceasta stare, pentru a ne bucura de momentul prezent, sau putem face o meditatie care sa ne separe, prin imaginatia noastra, de ego si sa ne duca in comunicare cu sinele, cu intuitia, cu ghizii nostri spiritual. E recomandat sa facem exercitii zilnice de meditatie, timp de 10 minute. Unora le place sa mediteze dimineata, imediat ce se trezesc, pentru a ramane cu aceasta stare buna pe tot parcursul zilei. Mai exista si varianta meditatiei inainte de a merge la culcare, pentru eliberarea tuturor energiilor negative acumulate pe parcursul zilei. Meditatia poate fi facuta la birou, in timpul pauzei de pranz sau oricand in timpul zilei. 


5. Curatare energetica
Exista un corp energetic de lumina in interiorul fiecaruia dintre noi. Pe parcursul unei zile, acest corp energetic se impregneaza cu experientele si energiile altora. Unele dintre acestea te vor energiza, insa altele te vor seca de energie. Poti insa sa-ti refaci energiile, devenind constient de ele si facand cativa pasi pentru a ti le reechilibra. Iata cateva metode de curatare energetica rapida:
– Respira adanc de zece ori. Respiratia adanca reduce tensiunile din corp si oxigeneaza sangele. Tot ea tine la distanta starile de manie, de frica sau depresie. Pe inspiratie e bine sa spunem urmatoarea mantra: „Inspir iubirea si lumina din Univers. Permit numai iubirii si luminii sa locuiasca in mine“. Si apoi, pe expiratie:„Indeparte z negativitatea si reziduurile ei din corpul meu. Sunt iubire“.
– Fa o baie fierbinte. Apa are puteri purificatoare, atat fizic cat si energetic. Cand faci baie, e bine sa repeti: „Indepartez toate energiile negative din corpul meu. Sunt plin de iubire si lumina de la Sursa Universala“. Imagineaza-ti ca apa este lumina alba, care te inconjoara cu dragoste si te ocroteste.
– Spune o rugaciune. Cere ca energiile tale sa fie purificate. Spune: „Sunt inconjurat de lumina alba a iubirii. Cer sa fiu un vas curat pentru energia provenita de la Sursa Universala, sa impart dragoste si binecuvantari oriunde ma duc“.
– Echilibreaza- ti chakrele. Chakrele sunt puncte de lumina din corp, care conecteaza corpul energetic la corpul fizic. Fiecare chakra reprezinta o parte a vietii tale. Fa o meditatie de purificare a chakrelor, prin care sa-ti imaginezi ca fiecare zona devine curata. 



6. Numara-ti binecuvantarile
Recunostinta este printre cele mai inalte vibratii din univers. A fi recunoscator iti poate ridica vibratia in cateva secunde. Indiferent de ce ti se intampla in viata, poti gasi ceva pentru care sa fii recunoscator. Chiar atunci cand ti se intampla ceva rau, incearca sa gasesti binecuvantarea din spatele situatiei. Scrie, in fiecare dimineata sau in fiecare seara, zece lucruri pentru care esti recunoscator. Pot fi lucruri simple, de care te bucuri zilnic. Iata cateva exemple:
– Sunt recunoscator pentru ca familia ma iubeste si stiu ca pot conta pe dragostea si sprijinul ei in orice situatie.
– Sunt recunoscator pentru sanatatea mea.
– Le sunt recunoscator oamenilor care m-au provocat astazi, pentru ca mi-au dat sansa sa evoluez spiritual.
– Sunt recunoscator pentru ca am cel mai calduros si confortabil halat de baie.
– Sunt recunoscator pentru sanatatea copiilor mei.
– Sunt recunoscator pentru ca am suficienti bani ca sa cumpar alimente sanatoase.
Cand devii constient de toate aceste binecuvantari din viata ta, atunci incepi sa functionezi pe alte frecvente, sa emani mai multa energie pozitiva, ceea ce iti va aduce si mai multe binecuvantari in viata. Cand te simti manios, trist, vinovat, plin de temeri, incepe sa-ti numeri binecuvantarile din viata. Vei vedea ca situatia nu e atat de rea pe cat pare.


7. Tine un jurnal
Scrierea gandurilor te ajuta sa le analizezi mai bine. Sa te exprimi, chiar si pe hartie, poate fi un exercitiu terapeutic, ce iti poate folosi ca etalon a ceea ce ai fost si cat de departe ai ajuns la un moment dat. Poti folosi jurnalul si pentru a-ti inregistra binecuvantarile zilnice, dar si pentru a-ti exprima gandurile. Acest lucru te ajuta sa-ti cresti vibratiile, pentru ca, in loc sa-ti depozitezi sentimentele negative in corp, poti scapa de ele, incredintandu- le hartiei. In acelasi timp, te poate ajuta sa gasesti solutii si sa-ti ordonezi gandurile intr-o maniera logica. Iti poti folosi jurnalul: pentru a-ti face listele zilnice de sarcini; pentru a descrie experientele de dezvoltare personala, prin care ai trecut la un moment dat, poate chiar zilnic; sau pentru a-ti nota scopurile pe care ti le propui. Poti scrie acolo scrisori pentru cei de care esti prea speriat ca sa le vorbesti direct sau poti scrie cateva randuri pentru cei pe care esti furios si fata de care nu te poti exprima fara sa-ti pierzi cumpatul. Poti scrie orice in jurnalul tau. Este, cum am spus, un exercitiu terapeutic. Insa e bine ca jurnalul sa-l pastrezi intr-un loc sigur, sa fie numai al tau, sa nu-l vada nimeni, pentru ca in jurnal esti TU cu TINE, fara retineri.


8. Ajuta-i pe ceilalti
Este un mod simplu si eficient de a-ti creste vibratia. Cand ai grija de cineva, acea persoana iti este recunoscatoare. Recunostinta este o vibratie foarte inalta. Si cand ajuti pe cineva sa atinga acea stare, aceeasi energie pozitiva se proiecteza si asupra ta. Nu trebuie sa facem gesturi eroice pentru a-i ajuta pe ceilalti. Putem sa dam telefoane rudelor mai invarsta si sa ne interesam de ele. Sa cumparam o cafea pentru cineva care pare ca are nevoie. Sa lasam un bacsis mai mare pentru un chelner care pare obosit, sa facem un compliment unui strain, sa donam haine unui adapost de copii. Si am putea face zece astfel de actiuni in fiecare zi. Cand avem o stare emotionala buna, este usor sa facem asa. Insa este si mai important sa ajutam atunci cand suntem tristi si deprimati.
Fii o binecuvantare in viata cuiva, doar pentru un moment, si ai sa vezi cum iti creste vibratia.


9. Iarta
Stii ca, atunci cand iti mentii starea de furie sau de suparare pe cineva, sistemul tau energetic sufera foarte mult? E ca si cum ai lua o greutate de cateva kilograme si ai purta-o cu tine tot timpul. Cand ierti, de fapt alegi sa renunti la acea greutate. Acest lucru te face sa fii mai usor si iti creste vibratia. Dar, asa cum stim toti, despre iertare e mai usor de vorbit, decat de facut. Mai intai, da-ti seama ca sentimentele de furie, pe care le cari cu tine in viata, iti fac rau TIE, nu persoanei care te-a jignit. Daca cineva iti da un cactus, cat timp il vei tine in mana? Pana iti vor intra tepii in piele? Pur si simplu da-i drumul, lasa-l sa cada, leaga-ti ranile ingrijeste-le si vindeca-te. Daca alegi sa tii cactusul in mana in continuare, nu poti sa invinovatesti pe nimeni altcineva decat pe tine pentru ca te doare. Invata lectia care decurge din experienta respectiva si mergi mai departe. Cand te simti jignit, tratat nedrept, asuma-ti responsabilitatea si mergi mai departe. Nu fi aspru cu tine, doar realizeaza ce ai actionat rau in situatia respectiva si decide cum ar fi mai bine sa te comporti in viitor. Trimite-i iubire celui care ti-a facut rau. Fii empatic. Intelege ca persoana repectiva se comporta asa, pentru a-si satisface si ea nevoia de iubire. Simte compasiune pentru cei care nu au primit iubire in viata si cred ca vor obtine atentie prin comportamente agresive. Poate celui care te-a ranit ii pare rau ca a facut-o, dar nu vrea sa recunoasca. Poate nu a vrut sa te raneasca, dar nici nu vrea sa-si recunoasca vina. Poate sufera atat de tare, incat actul lui a fost un stigat de ajutor. Incerca sa vezi situatia din punctul lui de vedere. Toata lumea greseste. Iarta-te pe tine si pe ceilalti. Ne aflam aici pentru a invata. Nu e nevoie sa porti greutati insuportabile in spate. Nu lasa ura si mania sa-ti consume parte din viata. Fa loc doar iubirii.


10. Iubeste!
Iubirea este cea mai inalta frecventa vibrationala posibila. De aceea e bine sa gasim moduri de a iubi si de a ne afla cat de mult posibil pe frecventa ei.
Trimite iubire altora. Inchide ochii si imagineaza-ti persoana careia vrei sa-i trimiti dragoste. Imagineaza-ti cum se misca energia din inima ta inspre a ei. Poate fi colorata in roz, verde, galben, alb. Imagineaza-ti fluxul de iubire dintre voi. E posibil ca persoana respectiva sa te contacteze mai tarziu si sa-ti spuna ca s-a gandit la tine. Exprima-ti dragostea fata de ceilalti. Stiu TOTI oamenii din viata ta pe care ii iubesti, ca ii iubesti? Cand le-ai spus-o ultima oara? Si cand le-ai aratat-o? Printr-o imbratisare, o strangere de mana, un zambet? Imparte
permanent in juru-ti aceste lucruri, pentru ca ceilalti sa stie permanent ca ii iubesti.
Aminteste-ti de conexiunea ta cu Sursa. Nu esti niciodata singur. Sursa Universala este permanent legata de tine si permanent accesibila. Inchide ochii si deschide-ti inima pentru a primi Iubirea Universala. Imagineaza-ti o raza de lumina care vine din Univers si intra direct in inima ta. Ea va fi acolo mereu. Nu trebuie sa faci ceva sa o castigi, ea pur si simplu ESTE. Las-o sa-ti spele temerile, vina, rusinea, furia, depresia. Adu-ti aminte ca esti permanent conectat cu Sursa de Iubire Universala. Conecteaza-te la aceasta energie atunci cand te simti rau.
Iubeste-te pe tine insuti. Acorda-ti timp pe parcursul zilei pentru a-ti oferi iubire. Du-te la masaj, imbratiseaza- te singur, zambeste in oglinda si spune-ti: „Te iubesc. Multumesc ca esti aici“. Trimite iubire celulelor din corpul tau. Fa o lista cu lucruri pe care iti place sa le faci si fa-le cat mai des cu putinta.
Nu astepta ca ceilalti sa-ti ofere dragoste. Hraneste-te singur ca sa ii poti hrani pe altii. Acorda-ti timp sa-ti echilibrezi energiile, pentru a avea capacitatea sa imparti dragostea ta cu ceilalti.


Incearca aceste metode. Spune-le si prietenilor, si colegilor. Creeaza un mediu pozitiv acasa, la locul de munca. Totul incepe cu tine. Gandeste-te cate lucruri poti face, daca ai grija de nivelul tau energetic. Si adu-ti aminte ca ESTI IUBIT INTOTDEAUNA!
 
„Viata insasi este magie, iar daca nu crezi asta, macar incearca sa o traiesti ca pe ceva magic.“ Albert Einstein

sursa: email

marți, 27 ianuarie 2015

Tataneasa - Planta care vindeca 100 de boli

In ultimele decenii, tataneasa a fost una din cele mai folosite plante pe plan mondial. In Elvetia – tara cu mare traditie in domeniul medicamentelor din plante – mai bine de jumatate din preparatele externe produse in ultimul deceniu au fost pe baza de tataneasa. Industria cosmetica foloseste in prezent intens alantoina – unul din principiile active cele mai importante ale tatanesei – care este practic nelipsita in deodorante si creme de corp.

  
Din pacate, in uz intern tataneasa a fost mai putin folosita, deoarece ea a fost una din primele victime ale razboiului informational dintre micile firme care produc medicamente din plante si marile concernuri farmaceutice. Acestea din urma au pornit o adevarata campanie de convingere a populatiei si, mai grav, a personalului medical ca plantele sunt… cancerigene – una din cele mai absurde teorii din istoria medicinii. Aceasta teorie sustine ca o radacina de tataneasa este periculoasa, dar recomanda in schimb tratamente cu otravuri cancerigene binecunoscute, cum ar fi preparate cortizonice, diferite tranchilizante cu efecte mutagene, anticonceptionale cu efecte cancerigene. In cele ce urmeaza vom prezenta o descriere obiectiva a proprietatilor terapeutice ale acestei plante, asa cum reies ele din cazurile concrete vindecate.

Efecte terapeutice


Este o planta larg cunoscuta si folosita inca din vremea dacilor, denumirea sa originala in limba daca – Prodiarnela - ajungand pana in zilele noastre datorita consemnarii sale de catre Dioscoride, celebrul medic al antichitatii, in tratatul sau. In medicina populara romaneasca are mai mult de o suta de utilizari, atat intern, cat si extern. Intern este folosita ca cicatrizant si protector in gastrita si ulcer gastric, ca antitumoral in cancer si tumor benigne, antiinflamator in bolile intestinului, emolient si regenerativ epitelial in traheite si faringite, antiseptic si antiinflamator in bolile de rinichi. Extern este considerata a fi un adevarat panaceu, deoarece alina inflamatiile si grabeste vindecarea in dermatoze, inchide si vindeca rapid plagile, grabeste procesele de refacere dupa arsuri, face sa se retraga tumorile exteriorizate si cancerul de piele, reface rapid tesuturile dupa contuzii si traumatisme etc.

Descriere botanica, recoltare si pastrare


Tataneasa este una din cele mai raspandite plante medicinale din flora noastra, fiind intalnita mai ales pe campurile ramase necultivate si mai umede, la marginile de drum, pe terenurile virane, la marginile de padure. Este inalta de 30-100 cm, are frunzele de la baza eliptice, iar spre varf inguste, in forma de lance. Florile, care apar din mai pana in august, sunt de culoare rosie-violacee. Radacinile pornesc dintr-un pivot scurt, ramificandu-se sub pamant.
Recoltarea se face in lunile octombrie si noiembrie sau in martie. Se folosesc radacinile, recoltate in perioada de repaus vegetativ. Cea mai eficienta metoda de recoltare este culegerea in timpul aratului, cand radacinile sunt scoase la suprafata de fierul plugului si pot fi adunate cu usurinta. Pentru cantitati mici se poate folosi cazmaua, cu care se dezgroapa radacinile.
Dupa recoltare radacinile se spala in curent de apa rapid (daca sunt tinute mult in apa mucilagiile se dizolva si astfel scade mult valoarea terapeutica a plantei) si apoi se intind rasfirat la uscat in locuri foarte bine aerisite si lipsite de umiditate. In anumite afectiuni, cum ar fi candidoza vaginala si dermatozele produse de ciuperci, sunt recomandate frunzele, recoltate prin secerare in perioada infloririi.

Retete de vindecare pe baza de tataneasa
AVERTISMENT
Ca orice planta medicinala, tataneasa este bine sa fie folosita cu moderatie, mai ales in uzul intern. Doza zilnica nu trebuie sa depaseasca 6 grame pentru un adult si 1-3 grame pentru copii. Un tratament nu va fi mai lung de 2 luni, urmat de o luna de pauza. Indicatiile de tratament sunt date numai in sens informativ. Redactia nu isi asuma responsabilitatea in cazul realizarii de tratamente fara supravegherea medicului.

Gastrita hiperacida, ulcer gastric si duodenal
Se ia o jumatate de lingurita de pulbere de tataneasa de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Tataneasa reduce aciditatea, favorizeaza cicatrizarea, protejeaza peretii stomacului. De obicei se combina cu inca o jumatate lingurita de pulbere dintr-o planta aromatica aleasa dupa necesitatile pacientului: musetel (pentru persoanele iritabile), valeriana sau sunatoare (pentru gastritele si ulcerele care apar pe fond de anxietate), menta sau lavanda (pentru persoanele colerice), obligeana sau busuioc (pentru caracterele anxios-depresive).

Afectiuni ale gatului, afectiuni pulmonare
(Infectii la nivelul gatului, tuse produsa de cauze diverse, traheo-bronsita, bronsita, pneumonii trenante, tuberculoza pulmonara)
Se mesteca incet o bucatica de radacina de tataneasa, lasand ca principiile active emoliente si regenerative epiteliale sa fie extrase de saliva si sa ajunga in zona gatului. Radacina proaspata are un gust neutru, placut si este deosebit de activa. Radacina uscata va fi macinata in prealabil si va fi mestecata minimum 15 minute inainte de a fi inghitita. Se consuma 3 fragmente de radacina proaspata cu lungimea de 2-3 cm pe zi sau 3 jumatati de lingurita de tataneasa uscata pe zi.
Tataneasa are calitatea de a stimula eliminarea secretiilor toxice din arborele bronsic si plamani, precum si de a stimula refacerea tesuturilor afectate de infectie.

Diaree, dizenterie, infectii intestinale
Tataneasa normalizeaza tranzitul intestinal si opreste procesul bolii prin precipitarea proteinelor din continutul intestinal. Se bea inainte de fiecare masa cu un sfert de ora si de cate ori este nevoie cate un pahar din extractul apos obtinut prin maceratie + decoctie.

Infectii urinare (cistite) si renale (nefrite, pielonefrite), pietre la rinichi si la vezica urinara
Prin mucilagiile pe care le contine, tataneasa favorizeaza relaxarea tesuturilor, diminueaza starea inflamatorie si opreste hemoragia. Se administreaza de obicei sub forma de extract apos, impreuna cu alte plante: ienupar (ca antiinfectios), merisor si mesteacan (ca anti-litiazice), cate 1 lingurita rasa din fiecare planta mentionata.

Fibrom si adenofibrom mamar si uterin, chisturi ovariene, polipi intestinali si stomacali
Nenumarati pacienti au reusit sa scape de durele si periculoasele interventii chirurgicale folosind tinctura de tataneasa si extractul apos antitumoral pe baza de tataneasa.
a. Se administreaza 1-2 lingurite de tinctura de tataneasa in apa de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face pana la completa vindecare.
b. Se bea extractul apos antitumoral, in trei reprize pe parcursul unei zile.
Alaturi de tratamentul cu tataneasa este foarte important regimul alimentar, fara carne, consumandu-se in mod special morcovi, telina si patrunjel. Nu se consuma alcool! Tratamentul se mentine 40 de zile.

Cancer
Se face tratament cu extractul apos antitumoral. Se tin 3-7 cure a cate 40 de zile cu 10 zile pauza intre ele. Se recomanda in paralel alimentatia crudivora, postul negru. Acelasi tratament este valabil si pentru cancerul cu metastaze.




Pentru tratamentul postoperator al cancerului la gat
Se face un preparat din tataneasa cu miere - 300 g tataneasa rasa la 0,5 kg de miere. Radacina de tataneasa trebuie culeasa proaspata, primavara sau toamna, deoarece numai atunci are alantoina, o substanta foarte activa in lupta impotriva cancerului. Se spala bine cu o periuta fara a se curata de coaja. Planta introdusa in miere se amesteca in fiecare zi cu o lingura de lemn si dupa trei saptamani, preparatul este gata. Atentie, mierea trebuie sa fie naturala si de calitate. Se administreaza cate o lingurita pe zi, intre mese, in asa fel ca sa ramana pe gat, la locul unde a fost operat. Amestecul este si un foarte bun cicatrizant.

Pentru tratamentul cancerului la gat neoperat
Se face un macerat din: 300 g usturoi pisat; 500 g radacina rasa de tataneasa proaspata; 50 g sanziana galbena (Galium verum) maruntita; 50 g propolis solid, maruntit (se gaseste la apicultori); 1 litru alcool diluat de 75 de grade. Se lasa la macerat 10 zile. Se strecoara si se ia cate o lingurita mica cu miere, de trei ori pe zi. Se va inghiti foarte incet, lent, pentru a “spala” cat mai bine gatul.

Guta, hernie
Se prepara un macerat dintr-o lingurita de radacina de tataneasa maruntita sub forma de pulbere, care se lasa vreme de 24 de ore intr-o cana de apa la temperatura de 18-21 grade Celsius, dupa care se consuma nefiltrata. Se beau 3-4 cesti din acest preparat pe zi. Pe parcursul tratamentului se tine o cura de cruditati, care trebuie sa reprezinte 70% din alimentele consumate zilnic. Este bine sa fie consumate sucuri de morcovi, mere, sfecla rosie, care au un efect de drenare hepatica exceptional. Pe o perioada de cateva luni nu se consuma carne, alcool, zahar, margarina.

Tumori exteriorizate, cancer de piele, contuzii, traumatisme minore, leziuni anale si vaginale produse de folosirea irigatorului
Se aplica un unguent de tataneasa pe locurile afectate, de 2-3 ori pe zi, cu blandete pentru a nu produce leziuni suplimentare.
In cazul in care exista infectii, acest tratament este contraindicat, si se vor face fie spalaturi cu decoct, fie aplicatii cu pasta de tataneasa.

Panaritiu, hemoroizi, fisuri anale
Pentru panaritiu se prepara un terci de radacina de tataneasa (se macina putina radacina – foarte bine uscata – prin rasnita de cafea, cat sa iasa o lingurita de pulbere, care se pune intr-o cescuta; peste ea se pune putina apa fierbinte, apoi cateva picaturi de ulei si se amesteca bine). Terciul se intinde in strat gros pe o bucata de tifon si se inveleste degetul afectat. A doua zi, se prepara un ceai de galbenele (infuzie: o lingurita de pulbere la o cana de apa) sau un ceai de tataneasa, insa preparat la rece: 2 lingurite de pulbere de radacina la 0,25 l apa, lasata 12 ore. Se incalzeste usor, apoi se strecoara si se tine degetul (cu pansament cu tot) in acest ceai, pana se inmoaie tifonul. Se scoate pansamentul vechi, apoi se aplica un altul nou, repetand operatia cu terciul. Tratamentul dureaza cam o saptamana. In final, pielea de pe degetul afectat se va lua, dar se va regenera repede.

In fisuri anale si hemoroizi se fac aplicatii locale cu terci de radacina de tataneasa si atunci cand gravitatea afectiunii permite, se fac bai de sezut cu ceaiul preparat la rece din tataneasa.

Arsuri, arsuri chimice, leziuni produse de aplicarea de solutii chimice; fracturi, entorse, luxatii
Se aplica pe zonele afectate pasta de tataneasa, preparata dupa metoda descrisa mai sus.

In cazul entorselor si luxatiilor se pune pasta din pulbere de tataneasa in tifon (formand astfel o cataplasma) si se tine putin la rece inainte de a fi aplicata. In cazul fracturilor, cataplasma se aplica cat mai aproape de locul fracturat, atat cat permite ghipsul, iar in ea se pune un sfert de lingurita de pulbere de ardei iute, pentru a stimula absorbtia principiilor active. Tataneasa accelereaza foarte mult refacerea oaselor si ligamentelor, precum si formarea calusului, grabind de 1,5-2 ori procesul de vindecare.

Ulcer de gamba (inclusiv varicos), leziuni ulcerate in general, escare
Se pun cataplasme cu pasta de pulbere de tataneasa, care se tin minim 1 ora. In cazul escarelor se pun comprese cu ceai de tataneasa preparat la rece dupa metoda de mai sus, umezind crusta permanent cu acesta.

Metoda de obtinere casnica a extractului apos de tataneasa prin macerare + decoctie
- 2 linguri de pulbere de tataneasa se lasa la macerat intr-o cana cu apa de seara pana dimineata, apoi se filtreaza si se pune deoparte
- pulberea umezita cu apa care a ramas se fierbe in inca o cana de apa 1 minut, dupa care se lasa la racit
- se combina cele doua extracte, iar preparatul se utilizeaza conform indicatiilor.

Extract apos antitumoral
- doua linguri radacina de tataneasa (bucati, asa cum se vinde la Plafar) se lasa de seara pana dimineata la macerat intr-un pahar cu apa; in alt pahar se pun la macerat in apa urmatoarele plante: frunze de nuc (o lingurita de pulbere), coada soricelului (o lingurita de pulbere), musetel (o lingurita de pulbere), rostopasca (o jumatate de lingurita de pulbere – atentie! In cantitate mai mare devine toxica).

- dimineata se filtreaza ambele macerate, iar tataneasa ramasa se pune la fiert la foc mic, cu o cana de apa. Dupa 20 de minute de fiert, se ia de pe foc si se adauga restul de plante ramas dupa filtrare, care se lasa sa infuzeze 10-15 minute

- se strecoara infuzia, apoi se combina cu cele doua macerate la rece. Cu plantele ramase de la prepararea infuziei se pun comprese pe locul afectat.

Unguentul de tataneasa
Se face un unguent din 5-6 linguri de unt clarifiat amestecate foarte bine, dar – atentie – la rece, cu 2 linguri de pulbere de tataneasa (macinata fin cu rasnita de cafea si cernuta de 2 ori prin sita pentru faina alba). Acest preparat se aplica pe zonele afectate de 3-4 ori pe zi.

Pasta din pulbere de tataneasa
Se combina 1-2 linguri de pulbere de tataneasa cu apa calduta, amestecand bine pana se formeaza o pasta, care va fi intinsa pe locul afectat si va fi tinuta 1-3 ore. Pentru arsurile termice, in medicina populara se prepara pasta de tataneasa, nu cu apa, ci cu zer, iaurt sau chiar smantana.

Sursa: kamala.ro

luni, 12 ianuarie 2015

FILMUL SPIRITELOR (2011)


Această producţie braziliană tratează problemele complexe ale psihicului uman prin prisma înţelepciunii spiritiste. Aceasta doctrină este cel mai natural mod de a privi viata şi moartea, fără ostentaţie religioasă şi fără disperare atee. Filmul tratează subiecte delicate precum sănătatea psihică, depresia, tendinţele de sinucidere, boala grea şi moartea celor dragi, justiţia divină, existenţa vieţii după moarte şi comunicarea cu spiritele. Spiritismul nu este ceva exotic şi spectaculos. El face parte din viaţa noastră cotidiană atunci când primim inspiraţii pozitive şi un suport moral de a depăşi obstacolele. Spiritiştii brazilieni sponsorizează acţiuni umanitare concrete, cum sunt căminele pentru persoanele cu handicap "Andre Luiz".

Sunt prezentate personaje inexistente in filmografia românească - spiritistuldedicat (psihiatrul Levy) sau mediumul clarvăzător (şeful de pompe funebre) -, oameni des întâlniţi şi respectaţi în Brazilia... "FILMUL SPIRITELOR" parafrazează celebra carte de bază a doctrinei spiritiste - CARTEA SPIRITELOR. El surprinde esenţa ei, nu e o peliculă didactică, ci vorbeşte inimii, cu exemple de viaţă, despre iubire, pierdere, înţelegere între oameni, faptele de bine, urmărind transformarea interioară a unui tânăr care ia contact cu înţelepciunea spiritistă. El află că vicisitudinile vieţii sunt, de multe ori, urmările karmice ale unor fapte reprobabile, poate de mult uitate. Înţelegem mai bine ceea ce trăim pe propria piele, iar fericirea este rezultatul construirii binelui în propria persoană, în fiecare zi. Să ne bucurăm deci de momentele frumoase şi să învăţăm din clipele grele!

"Mamele lui Chico Xavier" (2011)


"Mamele lui Chico Xavier" (2011) este un film brazilian bazat pe fapte reale dramatice din viaţa a trei femei şi mame.
Pictoriţa Ruth are un fiu ce se confruntă cu drogurile. Elisa compensează absenţa soţului dedicându-se integral creşterii fiului lor, Teo. Tănâra profesoară Lara trece printr-o dilemă legată de o sarcină neplanificată. Ele trăiesc experienţe puternice şi diferite, dar toate găsesc mângâiere şi speranţă alături de mediumul Chico Xavier.
Chico Xavier (1910-2002) a fost celebru în Brazilia, activând ca medium spiritist pe durata a multor decenii. Viaţa plină de abnegaţie pentru ajutorarea semenilor, modestia, bunul simţ şi înţelepciunea sa l-au făcut să fie considerat un model uman şi un Apostol al spiritismului creştin brazilian. A fost nominalizat în 1981 şi 1982 pentru acordarea premiului Nobel pentru pace.

duminică, 11 ianuarie 2015

LEGILE BELAGINE – (Leges Bellagines) “ Frumuseţea acestor legi, îi apropia pe oameni de Cer şi-i ţinea drept, pe Pământ. “

Legile Belagine (Leges Bellagines denumire ce apare ȋn secolul IV d.Hr.) sunt cunoscute a fi tautologiile după care se guvernau pelasgii şi urmaşii lor dacii. Despre etimologia termenului “belagine” există mai multe teorii:
- Cuvântul este compus din belanus (legi) şi ginus (ȋncepători), astfel că ar putea ȋnsemna “legile ȋnceputurilor”.
- Alăturarea cuvintelor pelasgus şi gentaes (gens-gentis-neam-gintă) ar putea avea ca ȋnsemnătate “neamul pelasg”.
- Belagine – Blajin (Be+lagj+âne=Blajine).
 Legile belagine „stau la baza civilizației umane“ (Fontes II p.19). Erau codul după care trăiau, în urmă cu mii de ani, pelasgii, înaintașii traco-românilor. Având în vedere faptul cã acești pelasgi, erau consideraţi de vechii greci, care au venit mult mai târziu pe pãmânturile Eladei din Nord , „dioi“, („divini“) de aceeaşi origine cu zeii, (Homer-Iliada X, 422-426, 441), fãuritorii unei culturi si ai unei civilizaţii superioare care s-a impus în toată lumea, stârnindu-le astfel admiraţia și recunoaşterea superioritãţii.

Belaginele erau puse în versuri și, deasemenea, se cântau. Creştinismul a preluat această practică a cântării Legilor Noi, hristice, care astfel sporeşte și întreţine atmosfera de sacralitate.

Belaginele mai sunt numite și Legile naturale sau Legile firii.  Existența pelasgilor antici consemnează pe un rege bărbat, numit Zalmoxa. Numele ni-l arată ca fiind un slujitor al lui Zalmocsis, menționat la jumătatea mileniului al II-lea (1400 î. d. H.), ca mare legislator.
Diodor din Sicilia afirmã: “Zamolxe pretindea cã lui îi dãduse legile Hestia”. Iamblichos (33 d.e.n.) adaugă că Zalmoxa-tracul , le-a întocmit legile şi “le-a scris”De „regulele lui Zamolxis” aminteste si Agathias Scolasticul.

 Deceneu, Marele Iniţiat şi Rege al dacilor, preocupat de cultivarea supuşilor săi, cum spune şi Herodot, a transcris aceste legi şi ele se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINE” (Fontes II). Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goților, atrage atenția că geto-dacii, în timpul regelui Burebista și al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viată spirituală și învățături avansate
Ȋn capitolul “Arimani, Râmi, Arimaspi, Arimphaei în Dacia” a lucrării Dacia Preistorică, Nicolae Densuşianu afirmă despre una din ramurile pelasgilor urnătoarele “(…) aceşti Rohmani îşi petrec vieţa lor foarte mult în devoţiuni religiose; sunt oameni forte buni, şi cu moravuri blânde, din care cauză se numesc «Bunï») şi «Blajini»; ei sunt feriţi de orice rele, 'cat nu fac stricăciuni nimenui, dar nici pe ei nu-i superănimeni; şi fiindcă sunt sfinţi, ei merg după morte de a dreptul în raiu şi se numesc «Fericiţii ajini». Rohmanii aveau o presimţire de cesul morţii; se pregătiau singuri pentru ultimul moment al vieţel lor; se îmbrăcau în haine de morte, veniau preoţii, rudele şi pretinii, se făcea ceremonia de despărţire; apoi acela, cărui i-a sosit cesul, trecea singur după un del cu trup cu tot, iar ceilalţi se întorceau acasă”.

- Nicolaie Densuşianu susţine faptul că denumirea vine de la Belaci sau Blaci, populaţii pastorale pelasge (personal această este teoria pe care o ȋmbrăţisez), lucru care atestă că origina cuvântului vine de la pelasgi (pelasgi/belasgi/belagi/blaci/belagines).

Primele referiri despre aceste “canoane” sunt făcute indirect prin analogie cu ȋnţelepciunea celor care locuiau pe actualul teritorii al ţării noastre. Homer ȋnfăţisează populaţiile pelasge de la nord de Tracia (Mysi, Sciţi) ca fiind “cei mai drepţi oameni de pe faţa pământului”[1]. Acelaşi caracter moral este atribuit, de Geograful Strabon, populaţiilor "barbare" de lângă Istru (Dunărea de jos), populaţii ante-homerice făcând referire la Sciţii cei vechi: ”ȋn timpurile vechi era o credinţă generală, cei care locuiau mai departe de ceilalţi oamnei erau cei mai drepţi dintre toţi”. Aristotel aminteşte de legea Sciţilor când vorbește de regulile de instruire militară a acestora[2] şi, ȋn fine, Herodot scrie că Geţii erau “cei mai viteji şi mai drepţi ”[3].

Prima referinţă directă o avem de la Platon care spunea: Ȋn regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă”.[4] Despre legile cele vechi ale Daciei aminteşte şi Aristotel când afirmă despre Agatârşii ce locuiau ȋn Transilvania că aveau obiceiul de a-şi cânta legile argumentând că procedau ȋn acest mod pentru că “regulile lor” să nu fie uitate.

Istoricul got Iordanes ne arată că dacii din timpul lui Burebista şi al preotului acestuia Deceneu aveau ȋnvăţături foarte avansate:
“Geții îl ascultau în toate și fiindcă erau înzestrați cu o inteligență naturală, îi învăță aproape toată filozofia, morala… instruindu-i în fizică, el îi îndruma să trăiască conform naturii sub domnia propriilor legi (…) îi învăță logica și reuși să-i facă abili în gândire și superiori altor popoare… îi învăță să observe cele 12 semne ale zodiacului și cursul planetelor și toată astronomia. El le explică cum crește și descrește fața lunii și le arătă cu cât globul încins al Soarelui depășește în mărime planeta noastră terestră și le explică numele a 346 de stele… Vezi cu mare plăcere, ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziția cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse după o regulă prestabilită”.
_______
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913 .P 293.
[2] Conform Aristotel ȋn lucrarea “ Politica” publicată în 350 ȋ Hr. (classics.mtu) (…) în toate neamurile, care sunt în măsură de a satisface puterea lor militară ambiție este de apreciat, de exemplu sciţi.”
[3] Conform Herodot: “ D [4] Platon, Critias , partea II-a.

Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului European. Acest lucru este posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului Carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar au migrat ulterior. Un exemplu grăitor, ȋn acest sens, este reprezentat de Turdetani. După particularităţi, turdeanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României şi Ungaria (Panonia). Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai peninsulei Hispanice. Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi schise ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.[1]

Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor, există două puncte de referinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes[2] şi teologul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit)[3]. Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea Getică a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut. Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn genreaţie.

Datorită faptului că era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găsi trebuinţă acestor ȋnvăţături. Adăugând la ele unele tradiţii orale, a format un corpus de legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printere credincioşi şi printre slujitorii preoţi”[4]. “Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus Walachiesau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Moş Valachorum)[5].

După anul 106 când statul Dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce vă sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte. Legea după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub guvernarea directă a românilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.

Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Bătrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnsemă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prind derivare, apar altele cuvinte precum: moşie, moşenire, moşenitor, moşnean.

Las, ȋn loc de concluzie, spusele istoricului got Iordanes “Belaginele există şi astăzi” iar pe cei ce vor avea răbdarea necesară ȋi invit a lectura o formă ”rotunjită” a ȋnvăţăturilor:


___
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913, P. 294.
[2] Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului VI). A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romanași De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica. Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută. Opera sa prezintă o mare importanță mai ales pentru acele părți pentru care nu s-au păstrat izvoarele mai vechi pe care le-a folosit.Getica se vrea a fi o istorie a geţilor.
[3] Dionisie cel Smerit (470 – cca 545), sau Dionisie Exiguul, a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anulnașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian. Prăznuirea să se face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie în cel catolic.
[4] Maria Ciornei, Studii Daco- Române, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008, P.17.
[5] Ibidem 1 P. 878 ,
[6] Sursa citată : enciclopediagetodacilor.blogspot.ro


1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul  cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul  sunt mainile  Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste  tot este  mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit  fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie  sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta  este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.

3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce  te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si  in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel  semet ca si pamantul cel neted.

4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu atat  radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori  mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.

6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i  da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.

7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc  printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde  trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta in calea sa. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea  lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.

9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa  se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te  de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulberea campului ce-ti  acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar  roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia,boala, amaraciunea si  moartea.

10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a  lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in  liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult  decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul ? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere daca ea nu este lamurita de vreme.

11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a fost pamant  si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pe carari nestiute si nebatute de  ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, la marirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu  altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de  dobitoace si te va desparti de fratele si de vlastarul tau.

12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar  inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in  cadere.

13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci  iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gandul bun si vorba in inteleapta iti pot potoli necazul, iti pot  racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de  argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si  noaptea, si dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este  firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se  intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi, iar  aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri, si asemenea izvoarelor  mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si  oameni- si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc, si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic fara a-i face rau,  asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i  amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul.  Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine.  Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar  toate acestea le vei gasi mai tarziu inflorite in inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al  tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste  prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste inapoi.  Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e  neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme,caci iti  va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.

19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in  tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama  si nu a locuit dintru inceput in inima ta; Daca nu creste prin trufie,  ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. intelepciunea este mai  pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si  sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.

20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba  cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare , caci in rod ai si  samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau. Lacomia  intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala,  gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna  loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta ,  trufia intotdeauna aduce suferinta.

21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede  si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea  sufletului tau, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau, si cum  samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului.  Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa, gandul se usuca si  nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul tare.

23. In vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea lucrarii  tale inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta venirea cu o  floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cumintea si simtirea  limpede, inainte de a fi terminata.

24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic  avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe  ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea  i-a invelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul  altuia si cauta a-l amagi, de acolo isi trage grabnica avutie.

25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu  cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu  simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin  ochii tai.

26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea , ceea ce-l  ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei  vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este  deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este  deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama  de toate acestea.

27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este  numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea  lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este  asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea  oamenilor, ea vine de afara, dar este chemata de teama lor, insa teama vine prin necunoastere,  iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si  lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit  si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea  lucrurilor si cresterea intelepciunii.

30. Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste  cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui  pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau,multumeste lunii  pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din  el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului  pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata,  multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.

31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine  seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si  neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu  cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca.Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului  tau ? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru  inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun, cat si  omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata  venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si  sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el la fel  ca si cel tulburat si roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele  sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit in  launtrul sau si iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si  simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasa ca cealalta ? Este un izvor mai limpede  decat altul ? Este un fir de iarba mai presus de un altul ? Fiecare are  taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea  sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate  pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul ?  Este mana stanga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stang de cel  drept ? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lorsi cele mici isi au rostul lor, cele repezi  isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost  si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al  celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra. Vezi ce  tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i  linistea in suflet si limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca  pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde  ai venit, satul de caldura urmasilor tai.

35. Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva  deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu  cu trufie caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra  ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea  si toate acestea le gasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este  nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate  acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toata intelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au  luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai  aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea  ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute  prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare  si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…

38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pune doar putin  mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa  atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o  bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde  este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si plansul pandeste.

39. Iata dar calea de inceput : cumpatarea in toate cele ce faci,  ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea  ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si  de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele,  ziua sa le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si  astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta,boala si rautatea altora  nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea,  modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie  de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar  ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata  bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa  poate aparea si delasarea,unde este curajul poate aparea si frica, unde  este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea  si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad  din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care  dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea  ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una  si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si  frigul si caldura, si finetea si asprimea, aude si placutul si  neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoare a  si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este  in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele  a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din  neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul  inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si  simturile sale, iar cele neplacute neinteleptuluihranesc mintea si  inielepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor  bucurii.

43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul  poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa,  caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este  deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesupt, usorul se intinde  mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate  razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea  care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare,  globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si  vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici,  iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o  pricepe.

45. Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte cu  cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci  cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care  vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului.